loader image

Proiect „Student pentru o zi” 2016

„STUDENT PENTRU O ZI”

Proiectul “Student pentru o zi” oferă tinerilor, elevi în clasele terminale ale colegiilor tehnice și ale liceelor industriale, în special din Regiunea N-E, posibilitatea de a trăi în mod real viața de student în cadrul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași și a posibilităților de dezvoltare a carierei în domeniul ingineriei. În aceste condiții proiectul propune simularea viații de student pentru un număr de 250 de elevi de liceu care vor participa pe parcursul a trei zile la cursuri, training-uri și ore de laborator împreună cu studenții reali, beneficiind de servicii de cazare și masă în Campusul Universitar Tudor Vladimirescu din Iași.

Scopul acestui proiect este creșterea atractivității învățământului superior tehnic pentru tinerii de 18 – 19 ani, elevi din clasele terminale ale colegiilor tehnice, prin motivarea acestora de a deveni studenți.

Obiectivele proiectului:

1. Informarea unui număr de 4000 de elevi referitor la importanța pregătirii universitare în formarea profesională și maximizarea șanselor de succes pe piața muncii.

2. Simularea unei zile ca student pentru un număr de 250 de elevi.

3. Implicarea unui număr de 20 participanți în multiplicarea rezultatelor proiectului.

4. Diseminarea rezultatelor proiectului in rândul a minim 600 de elevi din cele 10 licee partenere în cadrul proiectului.

Student-pentru-o-zi-2016-Facultatea-de-Textile-din-Iasi

Partener 1: Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – Facultatea de Textile, Pielărie și Management Industrial

Partener 2: Asociația Studenților și Tinerilor Ingineri Politehniști – ASTIP

Lansare proiect: 4 August 2016

Înscrierea participanților (prin completarea formularului editabil atașat anunțului de participare – vezi mai jos): 20 August – 05 Septembrie 2016

Afișarea participanților: 06 Septembrie

Perioada de derulare a cursurilor: 16-18 Septembrie 2016

Costurile de cazare/masă sunt acoperite prin proiectul finanțat de Primăria Municipiului Iași. Singurul cost neeligibil este cel al transportului.

Contact: textile@tex.tuiasi.ro / 0742.137.555

Formular de înscriere: