Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi prin Facultatea de Textile-Pielărie şi Management Industrial, este partener în cadrul proiectului intitulat “Matrix of knowledge for innovation and competitiveness in textile enterprises”, TexMatrix, finanţat de Comisia Europeană, prin programul Erasmus Plus.
Proiectul se desfășoară în perioada 2016-2018 și reprezintă un parteneriat strategic, în care sunt implicați cinci parteneri din patru țări (Romania, Italia, Slovenia și Portugalia), iar potențialii beneficiari ai rezultatelor sunt companiile textile din aceste țări (http://www.texmatrix.eu).
În acest context, în data de 3 iulie 2018, orele 9.00-16.00, Facultatea de Textile-Pielărie şi Management Industrial a organizat workshopul de prezentare a rezultatelor proiectului precum și a oportunităților de acces la resursele și instrumentele e-learning care au rezultat din proiect.
La acest eveniment au participat reprezentanții firmelor Lear Corporation Iași, Autoliv Brașov, Moncler Bacău, Katty Fashion Iași, 7art Iași și Criva Quartz Iași. Audiența a fost formată și din profesori de la colegiile Emil Racoviță, M. Costin, V. Alexandri, I.C. Ștefănescu, V.Madgearu din Iași, studenți și membri ai Universității „Gheorghe Asachi” din Iaşi.
Prof. univ. dr. ing. Mirela Blaga,
Responsabil proiect,
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi,
Facultatea de Textile Pielărie și Management Industrial