![](https://dima.tuiasi.ro/wp-content/uploads/2025/02/sigle-peo.png)
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași în parteneriat cu Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași anunță demararea activităților în cadrul proiectului cu titlul „Pro Educație – Acțiuni integrate de susținere pentru elevi și studenți” (ID 326334) cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021- 2027
Obiectivul general îl reprezintă furnizarea de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi și Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași de măsuri de sprijin integrate pentru 175 elevi, 10 absolvenți de liceu din promoțiile ultimilor doi ani școlari anteriori anului școlar în care au intrat în operațiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat și 170 studenți, așa cum au fost ele definite în cadrul ghidului solicitantului, aliniate obiectivului general al apelului de proiecte ESO4.6 din PEO. Beneficiarii măsurilor de sprijin sunt elevi, absolvenți de liceu din promoțiile ultimilor doi ani școlari anteriori anului școlar în care au intrat în operațiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat și studenți ce prezintă deficiențe de învățare, cu risc de a nu finaliza forma de studii pe care o urmează. Pentru atingerea obiectivului general este necesară atingerea celor 5 obiective specifice propuse, fiecare obiectiv specific propunând măsuri concrete de sprijin care prin implementarea lor să amelioreze starea de fapt în care se regăsește grupul țintă și care să contribuie la atingerea rezultatelor și a indicatorilor apelului de proiecte.
În cadrul proiectului, 355 de membri grupului țintă, din care 175 de elevi (ISCED3-4), în special proveniți din medii și grupuri dezavantajate, sprijiniți în vederea facilitării tranziției către învățământul superior, înmatriculați la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași, 10 absolvenți de liceu din promoțiile ultimilor 2 ani școlari anteriori anului școlar în care au intrat în operațiune, care au promovat examenul de bacalaureat urmare a sprijinului primit (absolvenți), înscriși la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași și 170 de studenți, în special proveniți din medii și grupuri dezavantajate, sprijiniți în vederea finalizării studiilor universitare nivel ISCED 5-6, înmatriculați la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.
Proiectul va fi implementat pe parcursul a 30 de luni în perioada 01.02.2025 și 31.07.2027.
Valoarea proiectului:
- Valoarea totală eligibilă a proiectului – 7.938.048,25 lei
- Valoarea finanțării nerambursabile acordată prin PEO – 7.779.287,28 lei, din care valoare din FSE – 6.747.341,01 lei și valoare din bugetul de stat – 1.031.946,27 lei.
- Valoarea contribuției proprie – 158.760,97 lei
Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la adresa de email: liliana.buhu@academic.tuiasi.ro Bld. Profesor Dimitrie Mangeron 67, Iași, 0232212322