Facultatea are colaborări cu universităţi din peste 20 de ţări de pe toate continentele, materializate în programe de mobilităţi pentru studenți, conferinţe, simpozioane, seminarii, schimburi de publicaţii de specialitate, programe educaţionale şi de cercetare.
În timpul studenției poți beneficia de stagii de practică gratuite în firmele de top din domeniu, în țară și străinătate.
Ca absolvent al FTPMI poți să ai certitudinea că te vei angaja în domeniu. În România funcţionează peste 4000 de firme specializate în producţia de textile, tricotaje, confecţii textile, încălţăminte şi marochinărie. Oferta de locuri de muncă în domeniul textile – pielărie este continuă şi depăşeşte în fiecare an numărul de absolvenţi.
Portalul EMPLO, administrat de ASITEX – Asociaţia Absolvenţilor Facultăţii de Textile-Pielărie şi Management Industrial din Iaşi facilitează legătura absolvenţilor care caută un loc de muncă cu firmele care angajează ingineri în domeniul textile-pielărie (http://www.asitexlocdemunca.blogspot.com/).